Patrick Mouratoglou (51 de ani), noul antrenor al Simonei Halep (30 de ani), a făcut o analiză curajoasă pe contul său de Youtube, despre doi dintre cei mai buni jucători din cicuitul ATP, Novak Djokovic (34 de ani) și Rafael Nadal (35 de ani).
Patrick Mouratoglou a semnat săptămâna trecută un contract full-time cu Simona Halep, dar francezul de origine greacă nu se ferește să spună lucrurilor pe nume referitor la ceea ce se întâmplă în tenisul mondial.
Reputatul tehnician, care a însoțit-o pe Simona Halep în tribunele arenei centrale la Mastersul de la Monte Carlo, a făcut o declarație curajoasă despre Novak Djokovic și Rafael Nadal.
Patrick Mouratoglou, noul antrenor al Simonei Halep, a avut un discurs fără menajamente despre ceea ce urmează să se întâmple în tenisul masculin! Mouratoglou „Mă aștept ca sezonul de zgură să fie unul dintre cele mai interesante din ultimii ani. Miza este foarte mare, mai ales la Roland Garros. Îmi asum responsabilitatea de a spune că Openul Francez va fi o răscruce: dacă Rafael Nadal se va impune la Paris, ar avea două turnee de Grand Slam înaintea lui Novak Djokovic. Din cazua poziției sale anti-vaccin, Novak a jucat foarte puțin până acum.
Dacă, în schimb, Nole ar triumfa, ar avea o șansă grozavă să-l depășească pe Rafa la Wimbledon. Djokovic are mai multe șanse decât Nadal pe iarbă. Din motivele pe care le-am explicat, Roland Garros ar putea fi cheia întregului sezon!”, a fost analiza foarte interesantă făcută de Patrick Mouratoglou! Francezul a pregătit-o timp de zece ani pe Serena Williams, dar francezul a decis să înceapă o nouă aventură alături de Simona Halep, în condițiile în care americanca a fost mai mult accidentată în ultima vreme.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER